Medic șef secție, specialitatea psihiatrie

Nr. 1355  din  ­10.06.2022                                                         

 ANUNȚ

Urmare apariției anunțului pentru scoaterea la concurs a funcției vacante de medic șef secție, specialitatea psihiatrie, la secția de psihiatrie  în Viața Medicală“ nr. 23/10.06.2022, dorim să vă informăm că dosarele de concurs se depun la sediul spitalului, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț în „Viața Medicală“, respectiv până în data de 27.06.2022, ora 15.00.

Concursul sau examenul va consta în următoarele probe:

INTERVIUL– susţinerea proiectului de management care să permită evaluarea capacității manageriale a candidatului, comisia de examinare va fi formată din comitetul director al unității sanitare publice. Interviul va avea loc în data de 19.07.2022 ora 9.00.

Susţinerea proiectului de management permite evaluarea capacităţii manageriale a candidatului şi are următoarele caracteristici:

a) este obligatoriu;
b) se susţine la nivelul unităţii care a publicat funcţia la concurs;
c) este eliminatoriu;
d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiind necesare minimum 50 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat.

2. PROBA SCRISĂ – constă în alegerea prin tragere la sorţi a 10 titluri din tematica anunţată prin publicaţia de concurs, din care comisia va formula 10 subiecte din legislaţia sanitară, şi are următoarele caracteristici:

a) este obligatorie;
b) este secretă;
c) este eliminatorie;
d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiecare subiect fiind notat între 0 – 10 puncte, conform baremului întocmit de comisia de examinare înainte de începerea corectării, fiind necesare minimum 70 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat. Proba scrisă va avea loc în data de 19.07.2022 ora 11.00.

PROBA CLINICĂ sau proba practică pentru medici se susţine în faţa comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist, iar proba practică pentru biologi, biochimişti şi chimişti va avea conţinutul stabilit de comisia de examinare. În cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, conform baremului stabilit de comisia de concurs înainte de începerea probei, punctajul minim de promovare fiind de 50 de puncte. Proba clinică sau proba practică va avea loc în data de 07.2022 ora 15.00.

Calendarul desfăşurării concursului:

Data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere 27.06.2022 ora 15ºº
Data afişării rezultatelor selecției dosarelor 29.06.2022 ora 15ºº
Data completării dosarelor respinse 06.07.2022 ora 15ºº
Data limită de depunere a contestatiilor privind rezultatul selecţiei dosarelor. Contestaţiile privind respingerea dosarelor de concurs se depun la autoritatea în a cărei subordine se află unitatea sanitară publică, respectiv Primăria Câmpulung Moldovenesc, în termen de 24 de ore de la data afişării. 07.07.2022 ora 15ºº
Data afişării rezultatelor contestaţiilor privind selecţia dosarelor 12.07.2022 ora 15ºº
Data desfăşurării concursului/examenului

Interviul

Proba scrisă

Proba clinică sau proba practică

 

19.07.2022 ora 09ºº

19.07.2022 ora 11ºº

19.07.2021 ora 15ºº

Data afişării rezultatului concursului

 

20.07.2022 ora 15ºº
Depunerea contestații 21.07.2022 ora 15ºº

 

Data afişării rezultatelor contestaţiilor 22.07.2022 ora 15ºº

 

Data finalizării concursului 22.07.2022    16ºº

 

Probele concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu se susţin în ordinea prevăzută la 20 din Ordinul MS nr. 1406/2006, fiecare probă fiind eliminatorie dacă nu se obţine punctajul minim de promovare.

Candidaţii care nu au obţinut punctajul minim de promovare vor fi declaraţi respinşi şi nu vor continua concursul.

În urma susţinerii tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au realizat un punctaj minim de 200 de puncte.

Clasificarea candidaţilor promovaţi se întocmeşte pentru fiecare funcţie publicată şi pentru care s-a candidat, ocuparea funcţiei respective făcându-se strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat.

 Candidaţii reuşiţi la concurs, care nu ocupă funcţia în termen de 15 zile, pierd dreptul câştigat prin concurs. În cazul în care neprezentarea se datorează unor situaţii obiective (probleme de sănătate, cursuri-stagii în străinătate, deces în familie etc.), unitatea poate prelungi termenul de prezentare cu 15 zile.

În cazul neocupării funcţiei în situaţiile prevăzute la alin. (1) art. 12 din OMS 1406/2006, va fi declarat admis următorul candidat din lista de clasificare a candidaţilor promovaţi.

La punctajele obţinute în urma promovării probelor prevăzute la art. 20 din Ordinul 1406/2006 se va adăuga un punctaj rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice, pe baza documentelor depuse de candidaţi la dosar, conform prevederilor anexei la prezentele norme.

După desfăşurarea tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum 200 de puncte.

După întocmirea clasificaţiei, conform înscrierii candidaţilor pe funcţii, se stabilesc candidaţii care vor ocupa funcţiile pentru care au fost declaraţi reuşiţi, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

Relaţii suplimentare, bibliografia și alte mențiuni referitoare la organizarea concursului  se pot obţine la sediul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Str. Trandafirilor nr.2, telefon 0230/314431, compartimentul RUNOS, și pe site-ul acesteia: www.spcm.ro .

MANAGER,
DR. ZBRANCA CRISTINA-LUANA

 


Nr. 1533 din 28.06.2021

AVIZAT, Colegiul Medicilor Suceava             

 ANUNȚ

Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, cu sediul în strada Trandafirilor, nr. 2, anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de medic șef de secție, specialitatea psihiatrie, la secția de psihiatrie, cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 1406/2006, actualizat, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

a) cererea în care se menţionează funcţia pentru care doresc să concureze;
b) copia xerox a diplomei de studii;
c) adeverinţa din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) actele doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa la normele menționate;
e) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcţia pentru ocuparea căreia doreşte să concureze;
f) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificatul privind starea de sănătate;
h) dovada/adeverinţa din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de către conducerea unităţilor în care şi-a desfăşurat activitatea sau de către Colegiul Medicilor din România;
 h1) în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (6) din OMS nr. 1406/2006, un document, certificat de grefă, emis de instanţa judecătorească competentă, din care să reiasă existenţa pe rolul instanţei a unui litigiu cu privire la sancţiunea aplicată;
i) copia xerox a autorizaţiei de liberă practică sau certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate şi vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei;
l) chitanţa de plată a taxei de concurs;
m) certificat de integritate comportamentală valabil (conform Legii nr. 118/2019).

Taxa de concurs este de 150 lei și se achită la casieria unității.
Candidații au obligația de a prezenta, la înscriere, actele în original pentru cele depuse în copie.
La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectivă (medici specialiști sau medici primari), specialitate pe care o practică în mod curent şi în care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca medic specialist).

Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România, precum şi cele cărora le-a încetat contractul de administrare în ultimii 2 ani, în condiţiile stabilite la art. 5 lit. b), c) sau d) nu pot participa la concursul sau la examenul pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie.

Persoanele care au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare, nu pot participa la concursul sau examenul pentru ocuparea funcției de șef de secție.

          Concursul sau examenul va consta în următoarele probe:

interviu – susţinerea proiectului de management;
probă scrisă;
probă clinică sau practică.

Proba scrisă a concursului se susţine după întrebări cu subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi legislaţia secundară aferentă.

Proba clinică sau proba practică se susţine în faţa comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.

Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc  în termen de 15 zile de la data publicării anunţului în ,,Viaţa Medicală”.
Concursul se organizează după 30 de zile de la publicarea anunţului în ,,Viaţa Medicală” , fără a depăşi  90 de zile de la publicarea anunțului.
Menţionăm că unitatea noastră se încadrează în cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2021.
Relaţii suplimentare, bibliografia și alte mențiuni referitoare la organizarea concursului  se pot obţine la sediul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Str. Trandafirilor nr.2, telefon 0230/312595, int. 208 – compartimentul RUNOS, și pe site-ul acesteia: www.spcm.ro .

MANAGER,
Dr. Zbranca Cristina-Luana

 

DIRECTOR FINANCIAR CONTABIL,
Ec. Rusu-Samson Aurora

 

COMPARTIMENT RUNOS,
Ec. Oanea Mihaela


Nr. 1849 /30.07.2021

TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA DE CONCURS
PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI DE ŞEF SECŢIE SPECIALITATEA PSIHIATRIE

  1. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – TITLUL VII Spitalele;
  2. Hotărârea Guvernului României 696/2021 din 26 iunie 2021pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022
  3. ORDIN M.S. Nr. 1068/627/2021 din 29 iunie 2021privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022
  4. Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003;
  5. Ordinul M.S. nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile sanitar publice, din sectorul sanitar;
  6. Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
  7. Ordinul M.S. nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;
  8. Ordinul M.S.P. nr. 320/2007 privind aprobarea conţinutului Contractului de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public;
  9. Ordinul M.S.P. nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic;
  10. Ordinul M.S.P   921 din 27 iulie 2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public;
  11. Ordinul M.S. nr. 863/2004 pentru aprobarea atribuţiilor şi competenţelor consiliului medical al spitalelor;
  12. Ordinul M.S.P. nr. 1782/2006 şi CNAS nr. 576/2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi de zi;
  13. Legea nr. 487/2002 legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice;
  14. Ordinul M.S. 488/2016 din 15 aprilie 2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002;
  15. Ordinul M.S. nr. 1224/2010 pentru aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească;
  16. Ordinul M.S. nr. 1096/2016 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare;
  17. Ordinul M.S.  961/2016 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare;
  18. Ordinul M.S.P Nr. 39 din 16 ianuarie 2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului;
  19. Ordinul M.S.P. Nr. 919 din 27 iulie 2006 privind aprobarea normelor metodologice de înregistrare, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor legate de activitatea spitalului;
  20. Ordinul M.S.P. Nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare;
  21. Ordinul M.S.   112/2007 din 22 ianuarie 2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen;
  22. Ordinul M.S.  1408 din 12 noiembrie 2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă;
  23. ORDINUL Nr. 600/2018 din 20 aprilie 2018 al Secretariatului General al Guvernului privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice;

Notă: Se vor studia versiunile actualizate ale actelor normative anterior menționate

TEME -CADRU PROIECT SPECIALITATE PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI DE ŞEF SPECIALITATEA PSIHIATRIE

  1. ÎMBUNĂTĂȚIREA STRUCTURII ȘI ORGANIZĂRII SECȚIEI

– evaluarea relației dintre structurile secției și serviciile furnizate
– propuneri de îmbunătățire a structurii și organizării  secției.

  1. GRADUL DE ACOPERIRE CU SERVICII MEDICALE A SECȚIEI

– tipuri de servicii medicale acordate pacienților
– eficientizarea serviciilor medicale, indicatori de performanță.

  1. ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII SERVICIILOR MEDICALE ACORDATE ÎN CADRUL SECȚIEI

– focalizarea pe necesitățile/așteptările pacientului
– acțiuni de îmbunătățire a îngrijirii și serviciilor.

  1. EVALUAREA SECȚIEI PE BAZA INDICATORILOR DE PERFORMANȚĂ DE UTILIZARE A SERVICIILOR

– utilizarea rațională a resurselor pentru realizarea serviciilor medicale
– metode de creștere a performanței secției.

  1. CONTROLUL INFECȚIILOR ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE ÎN CADRUL SECȚIEI

– identificarea factorilor de risc
– măsuri de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale.

  1. DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII MEDICALE ÎN SECȚIE PE PRINCIPIUL COMPETENȚEI, EFICIENȚEI ȘI EFICACITĂȚII

– evaluarea  activității medicale a secției
– măsuri de eficiență și eficacitate a sistemului de îngrijiri.

  1. IMPLEMENTAREA PROTOCOALELOR DE PRACTICĂ MEDICALĂ ÎN SECȚIE

– implicarea echipei medicale
– metode de aplicare a protocoalelor de practică medicală.

  1. FUNDAMENTAREA BUGETULUI DE VEITURI ȘI CHELTUIELI ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII SECȚIEI

– fundamentarea activităților
– propuneri de eficientizare a costurilor pe secție.

 Structura proiectului de  management

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului
  2. Analiza SWOT a spitalului: puncte forte, puncte slabe, oportunităţi  şi ameninţări
  3. Identificarea problemelor critice
  4. Selecţionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute;
  5. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritară identificată
  6. Scop
  7. Obiective-indicatori
  8. Activităţi
  9. Definire
  10. Încadrarea în timp-grafic Gantt
  11. Resurse necesare-umane, materiale, financiare,
  12. Responsabilităţi
  13. Rezultate aşteptate
  14. Monitorizare-indicatori
  15. Evaluare-indicatori.

 Proiectul se realizează individual de către candidat şi se dezvoltă într-un volum de maximum 15-20 pagini, tehnoredactate pe calculator, cu caractere Times New Roman, mărimea 12, spaţiere la un rând.

Relaţii suplimentare, bibliografia și alte mențiuni referitoare la organizarea concursului  se pot obţine la sediul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Str. Trandafirilor nr.2, telefon 0230/312595, int. 208 – compartimentul RUNOS, și pe site-ul acesteia: www.spcm.ro .

 MANAGER,
ZBRANCA CRISTINA-LUANA


Nr.  1849 din  ­30.07.2021                                                       

ANUNȚ

Urmare apariției anunțului pentru scoaterea la concurs a funcției vacante de medic șef secție, specialitatea psihiatrie, la secția de psihiatrie  în Viața Medicală“ nr. 30/30.07.2021, dorim să vă informăm că dosarele de concurs se depun la sediul spitalului, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț în „Viața Medicală“, respectiv până în data de 16.08.2021, ora 15.00.

Concursul sau examenul va consta în următoarele probe:

INTERVIUL– susţinerea proiectului de management care să permită evaluarea capacității manageriale a candidatului, comisia de examinare va fi formată din comitetul director al unității sanitare publice. Interviul va avea loc în data de 17.09.2021  ora 9.00.

Susţinerea proiectului de management permite evaluarea capacităţii manageriale a candidatului şi are următoarele caracteristici:

a) este obligatoriu;
b) se susţine la nivelul unităţii care a publicat funcţia la concurs;
c) este eliminatoriu;
d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiind necesare minimum 50 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat.

2. PROBA SCRISĂ – constă în alegerea prin tragere la sorţi a 10 titluri din tematica anunţată prin publicaţia de concurs, din care comisia va formula 10 subiecte din legislaţia sanitară, şi are următoarele caracteristici:

a) este obligatorie;
b) este secretă;
c) este eliminatorie;
d) în cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, fiecare subiect fiind notat între 0 – 10 puncte, conform baremului întocmit de comisia de examinare înainte de începerea corectării, fiind necesare minimum 70 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat. Proba scrisă va avea loc în data de 17.09.2021 ora 11.00.

PROBA CLINICĂ sau proba practică pentru medici se susţine în faţa comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist, iar proba practică pentru biologi, biochimişti şi chimişti va avea conţinutul stabilit de comisia de examinare. În cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, conform baremului stabilit de comisia de concurs înainte de începerea probei, punctajul minim de promovare fiind de 50 de puncte. Proba clinică sau proba practică va avea loc în data de 09.2021 ora 15.00.

Calendarul desfăşurării concursului:

Data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere 16.08.2021 ora 15ºº
Data afişării rezultatelor selecției dosarelor 18.08.2021 ora 15ºº
Data completării dosarelor respinse 25.08.2021 ora 15ºº
Data limită de depunere a contestatiilor privind rezultatul selecţiei dosarelor. Contestaţiile privind respingerea dosarelor de concurs se depun la autoritatea în a cărei subordine se află unitatea sanitară publică, respectiv Primăria Câmpulung Moldovenesc, în termen de 24 de ore de la data afişării. 26.08.2021 ora 15ºº
Data afişării rezultatelor contestaţiilor privind selecţia dosarelor 31.08.2021 ora 15ºº
Data desfăşurării concursului/examenului
Interviul
Proba scrisă
Proba clinică sau proba practică
17.09.2021 ora 09ºº

17.09.2021 ora 11ºº

17.09.2021 ora 15ºº

Data afişării rezultatului concursului 20.09.2021 ora 15ºº
Depunerea contestațiilor 21.09.2021 ora 15ºº
Data afişării rezultatelor contestaţiilor 22.09.2021 ora 15ºº
Data finalizării concursului 22.09.2021 ora 16ºº

 

Probele concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu se susţin în ordinea prevăzută la art. 20 din Ordinul MS nr. 1406/2006,  fiecare probă fiind eliminatorie dacă nu se obţine punctajul minim de promovare.

Candidaţii care nu au obţinut punctajul minim de promovare vor fi declaraţi respinşi şi nu vor continua concursul.

În urma susţinerii tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au realizat un punctaj minim de 200 de puncte.

Clasificarea candidaţilor promovaţi se întocmeşte pentru fiecare funcţie publicată şi pentru care s-a candidat, ocuparea funcţiei respective făcându-se strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat.

 Candidaţii reuşiţi la concurs, care nu ocupă funcţia în termen de 15 zile, pierd dreptul câştigat prin concurs. În cazul în care neprezentarea se datorează unor situaţii obiective (probleme de sănătate, cursuri-stagii în străinătate, deces în familie etc.), unitatea poate prelungi termenul de prezentare cu 15 zile.

În cazul neocupării funcţiei în situaţiile prevăzute la alin. (1) art. 12 din OMS 1406/2006, va fi declarat admis următorul candidat din lista de clasificare a candidaţilor promovaţi.

La punctajele obţinute în urma promovării probelor prevăzute la art. 20 din Ordinul 1406/2006 se va adăuga un punctaj rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice, pe baza documentelor depuse de candidaţi la dosar, conform prevederilor anexei la prezentele norme.

După desfăşurarea tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum 200 de puncte.

După întocmirea clasificaţiei, conform înscrierii candidaţilor pe funcţii, se stabilesc candidaţii care vor ocupa funcţiile pentru care au fost declaraţi reuşiţi, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

Relaţii suplimentare, bibliografia și alte mențiuni referitoare la organizarea concursului  se pot obţine la sediul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Str. Trandafirilor nr.2, telefon 0230/312595, int. 208 – compartimentul RUNOS, și pe site-ul acesteia: www.spcm.ro .

 MANAGER,
ZBRANCA CRISTINA-LUANA


Nr.  2014  din 17.08.2021

RAPORT  FINAL
pentru concursul/examenul din data de 17.09.2021 în  vederea ocupării funcției de medic șef secție, specialitatea psihiatrie, la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc

Urmând prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1406/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006- republicată, comisia de examinare/ concurs a constatat că până la  data de 16.08.2021, data limită de depunere a dosarelor pentru examen/ concurs nu s-a înregistrat niciun dosar în vederea participării, drept pentru care compartimentul RUNOS și compartimentul juridic urmează a continua procedura de ocupare temporară a funcției menționate mai sus, cu delegație pentru o perioadă de 6 luni.

MANAGER,
ZBRANCA CRISTINA-LUANA